Istoricul localităţii

Comuna Gîrbou intră în istorie în anul 1230, de când datează cea mai veche atestare documentară - localitatea Popteleac. Atestarea documentară a localităţii Călacea s-a făcut în anul 1312, iar a localităţilor Solomon, Cernuc şi Bezded în anul 1336. Localitatea Gîrbou este atestată documentar în anul 1366.

 

Localitatea Fabrica este o localitate mult mai tânără, aici existând între anii 1833 - 1848 o fabrică de zahăr de unde s-a păstrat şi denumirea localităţii.

 

Întreaga comună a fost o zonă agricolă importantă, localnicii având ca îndeletnicire de bază cultura plantelor, îndeosebi a cerealelor şi creşterea animalelor.

 

Gîrboul a devenit un centru al intelectualităţii, al culturii româneşti din împrejurimi. Aici se întâlneau anual intelectuali din toată vecinătatea şi se jucau piese de teatru româneşti puse în scenă de către învăţători, iar în 1910 a fost introdus pentru prima dată ,, dansul căluşarilor".

 

În anul 1878 devine centru administrativ al plasei cu acelaşi nume, având judecătorie, bancă şi alte instituţii.

 

Din rândul oamenilor simpli s-a ridicat unul din cei mai de seamă militanţi paşoptişti pentru libertăţi democratice ALESANDRU PAPIU-ILARIAN. El a văzut lumina zilei la Bezded în anul 1827. Bucurându-se de încrederea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, acesta îl numeşte în anul 1860 pe Alesandru Papiu-Ilarian în funcţia de jurist consult al Moldovei şi peste trei ani ministru titular la Departamentul justiţiei în Guvernul României.

 

Înapoi


Galerie Foto Carte de oaspeți

Chestionare

Cum vi se pare noul site al Primăriei?

Imi place

Nu imi place

Necesită îmbunătățiri

Vezi rezultate